Țara pe care Bashar al-Assad o așteaptă să se implice în negocierile pentru încheierea conflictului în Siria. „Aș fi încântat să trimită emisari de pace”

Țara pe care Bashar al-Assad o așteaptă să se implice în negocierile pentru încheierea conflictului în Siria. Aș fi încântat să trimită emisari de pace
Publicat: 06/10/2013, 13:49
Actualizat: 29/03/2019, 11:10

Președintele sirian, Bashar al-Assad, speră că Germania va juca rolul de mediator pentru încheierea războiului civil care afectează Siria de doi ani și jumătate, conform unui interviu acordat revistei germane Der Spiegel, relatează BBC News online.

„Aș fi încântat ca Germania să trimită emisari de pace”, a declarat Bashar al-Assad, dând asigurări că nu va negocia cu insurgenții dacă aceștia nu vor preda armele.

Referindu-se la acuzațiile privind utilizarea de arme chimice, al-Assad a spus că președintele SUA, Barack Obama, „nu are niciun fel de dovadă” că serviciile de securitate siriene ar fi utilizat arme neconvenționale.

„Barack Obama nu are nicio dovadă; toate sunt minciuni”, a continuat al-Assad, afirmând că liderii Rusiei sunt „prieteni adevărați” ai Siriei.

Statele Unite au atribuit regimului sirian atacul cu arme chimice comis la Damasc pe 21 august și soldat cu aproximativ 1.400 de morți. Însă președintele Bashar al-Assad susține că atacul a fost comis de insurgenți care ar fi adus armamentul neconvențional din țări vecine. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și un conflict militar între forțele opoziției și serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanțul violențelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Ed Sheeran și „Thor”, cuceriți de bucătăria românească. Un fel de mâncare le-a plăcut...
Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan, umiliţi chiar Festivalul Mamaia 2024. O cântăreaţă a refuzat să...
FOTO. Andreea Prisacariu, rebela tenisului românesc, imagini incendiare în costum de baie
Candidații la prezidențiale în imagini inedite. Cum arătau Diana Șoșoacă și Elena Lasconi acum câteva...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Un sibian primește o pensie mai mare cu 5930 de lei, după recalculare. A ajuns...
Cât de trist! Iulia, adusă acasă într-un sicriu sigilat. Familia nu are voie să îl...
Dieta lui Meme Stoica și alimentele pe care le-a eliminat definitiv: „Fac 60 de ani...
Diamantul neșlefuit al litoralului românesc. De ce aleg să se cazeze aici tot mai mulți...
Sabrina Voinea, apel la Tribunalul Suprem Elvețian. Românca nu renunță la medalia de bronz
„Prin mila și bunătatea lui Dumnezeu…”. Mesajul transmis de Ministrul Familiei după ce s-a răsturnat...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ai împrumutat mașina altei persoane? Ce riști dacă încalcă legea la volan?
Robert F. Kennedy Jr. a intrat în echipa de tranziţie prezidenţială a lui Donald Trump....
Ce au VĂZUT după ce au privit ÎN SPAȚIU mai departe ca NICIODATĂ
Putin a dat ordinul. Decizia istorică de care se temea planeta: Totul pentru victorie
Un nou drum de mare viteză în România. Va face legătura direct cu A3
Ministrul Muncii: „Am o veste bună pentru pensionari”. Crește pragul de impozitare a pensiilor. Când...
Ce pot face românii în cazul pensiilor recalculate greșit. Pașii pe care trebuie să-i urmeze
Geta Sterp vorbește despre purtatul centurii de siguranță în timpul saricinii: „Eu îmi imaginam că...
Destinația de vis aleasă de Liviu Vârciu și Anda Călin după căsătorie! Primele imagini cu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Alo, Bubulino, simt că faci ceva greșit! - Ce ai pățit,...
Cercetătorii au găsit cocaină în cadavre din secolul 17